Câți oameni generoși mai cunoști? Câți oameni crezi că ar alege ca în puținul timp liber pe care îl au să îndrume niște tineri către o viață profesională sănătoasă? Câți oameni crezi că ar fi dispuși să împartă experiența lor personală cu niște liceeni care, aparent, sunt dezinteresați și complet demotivați, să-i încurajeze și să-i convingă că pot reuși dacă vor asta? Statistic, nu sunt mulți oameni care ar face asta. Iar cei care o fac autentic și cu încredere sunt și mai puțini.

Azi vorbim cu Mădălina Leau, Support Engineer @Microsoft, care a ales să se implice în programul Opening Opportunities și să învețe liceenii din Târgoviște să viseze. Și am povestit cu ea mai multe despre programul Microsoft:

 

1.      Mădălina, de ce ai ales să te implici în Op. Opp. și cum vezi tu rolul tău de mentor?

Nu demult, eram eu în locul lor, încercând să îmi găsesc un drum în carieră. Iar drumul meu nu a fost printre cele mai ușoare – nu am avut de la cine să învăț, pe cine să întreb ce e mai bine pentru mine. Cum am spune noi, românii, am fost trimisă ca un câine surd la vânătoare. Tocmai de-asta mă bucur că pot oferi posibilitatea unor tineri de a vedea un drum, de a avea pe cineva lângă ei care să le răspundă la întrebări, care să îi îndrume atunci când e cazul. Acum, societatea îi bombardează cu informații care nu le sunt neapărat necesare și, mai mult decât atât, îi face confuzi cu privire la abilitatea lor de a reuși în viață, știrbindu-le încrederea în ei înșiși, în faptul că pot reuși. Eu vreau să îi fac să înțeleagă că tot ce vor ei să obțină de la viață e posibil, atâta timp cât au încredere în ei și în visul lor.

2.      Care e cel mai important lucru pe care vrei să îl învețe sau l-au învățat tinerii de la tine? E ceva ce ai învățat tu de la cei doi?

 Cel mai bun lucru pe care îl învăț eu de la mine și pe care sper să îl învețe și ei este puterea de a accepta o provocare, de a da tot ce e mai bun din tine pentru a-ți atinge scopul. Până acum, cred că au învățat să fie optimiști, să aibă puterea să viseze zilnic la mai mult, la și mai mult, să nu se oprească vreodată. Cred că de-asta m-au și ales să le fiu mentor.

Iar eu am învățat de la ei să am răbdare! Trebuie să fii pregătit să ai multă răbdare atunci când lucrezi cu tineri care sunt în pragul unei decizii majore pentru viața lor. Am mai învățat să fiu atentă, să ascult activ pentru că trebuie să reușesc să înțeleg și să le propun sfatul potrivit la momentul potrivit.

3.      Știu că mentorezi doi tineri din Târgoviște. Care e povestea lor, de ce au nevoie de un mentor? 

 Așa e! Copiii mei sunt minunațti! În curând, grupul se va mări, de-abia aștept. Poveștile lor sunt foarte asemănătoare, sunt doi tineri care nu au foarte mare încredere în ei, primind informații contradictorii de la familie, media, societate, școală, nici nu mă mir. Sunt foarte confuzi, nu știu ce ar trebui să facă, nu au discernământ în ceea ce privește cariera lor și le e foarte frică de eșec. Sunt lângă ei ca să îi ajut să creadă în ei înșiși. Sunt foarte conștientă că nu le poți cere altora să aibă încredere în tine dacă tu nu o faci.

4.      Cum e relația ta cu cei doi mentees? Atât ca mecanism, cât și ca relație strategică- care e scopul ambelor părți și cum crezi că o să ajungeți să le îndepliniți.

 Adevărul e că vârstele noastre nu sunt foarte îndepărtate, iar eu mă văd ca o soră mai mare care poate să-i ajute. Ținem conferințe pe Skype în mod regulat, vorbim și pe Facebook și, mai ales, am început să lucrăm împreună pentru a le crește stima de sine. Scopul meu e să îi fac să vadă punctele lor forte și să înțeleagă cum le pot folosi în beneficiul lor, care sunt punctele slabe și cum pot fi îmbunătățite. Apoi, le va fi mai ușor să hotărască pe ce drum să pășească în următorul an, când vor termina liceul.

5.       Cum ți se pare generația din care fac parte cei doi mentees? Care e energia lor, ce visuri au, ce ambiții au?

Îmi aduc aminte de generația mea, când aveam o singură întrebare legată de Bacalaureat: Cu ce notă o să-l iau? Din păcate, întrebarea și frica pe care o au ei este: Oare o să iau BAC-ul? Sinceră să fiu, era mai ușor când eram eu tânără – chiar dacă aveam multe opțiuni și nu știam ce drum să alegem, aveam siguranța că totul va fi bine; cel puțin eu am avut-o. Ei nu au niciun fel de siguranță, le este frică să viseze. De multe ori se întâmplă să înceapă o propoziție cu „mi-e frică să” sau să mă întrebe – iar asta se întâmplă des – „cum adică ce visuri și scopuri am?” Sunt intrigați de întrebările astea. Tocmai de aceea, astăzi le-am dat temă – trebuie să văd lista fiecăruia cu cel puțin 10 scopuri pe termen scurt și pe termen lung. De-abia aștept să văd ce au făcut! Sper ca, după această perioadă, să învețe să aibă încredere în ei, să viseze, să lucreze cu scopurile lor, să devină mai buni.

Sunt copii minunați, dar cineva trebuie să le spună asta mai des.

…iar noi suntem de acord cu ea.