Opening Opportunities este un program util, interesant și, sper eu, de durată. Noi, tinerii din ziua de azi, chiar avem nevoie de ajutor pentru găsirea unui loc de muncă. Impactul mentorului, al Nicoletei, a fost unul puternic și semnificativ pentru că m-a ajutat să îmi schimb opțiunile în ceea ce privește admiterea la facultate. E important că m-a determinat să mă îndrept spre ceea ce îmi place să fac.”

Ce-ai citit mai sus este un fragment scris de Ionuț, unul dintre liceenii mentorați în cadrul proiectului Opening Opportunities. Puțin rigid, așa cum scriu liceeni când știu că îi citește cineva. Și nu l-a plătit nimeni ca să scrie asta. Doar că Nicoleta Nuțu, mentorul lui, e foarte tare. Așa că am stat de vorbă cu ea.

 

 1.        Nicoleta, cum ai ajuns să lucrezi în Microsoft și care este jobul tău actual?

Acum un an și un pic, când eram chiar în pragul licenței, am participat la un Open Day organizat de Microsoft, printr-o organizație studențească din care făceam parte.  Asistând la o serie de prezentări, mi-am dat seama că mi-ar plăcea foarte mult să lucrez la Microsoft – era ceva special cu oamenii de acolo, atmosfera era foarte plăcută și, de ce să mint, era vorba de o companie mare și renumită. Așa că nu am ezitat să aplic la un internship în departamentul Developer, Platform and Evangelism (DPE) pe partea academică, unde am fost și acceptată.

În internship, în general, m-am ocupat de evenimentele care vizează mediul academic – hackathoanele și Imagine Cup, cea mai renumită competiție pentru tineri cu abilități tehnice, și cred că am făcut o treabă bună pentru că, după un timp, mi s-a propus să fiu angajată. Sigur că am acceptat și am preluat și business-ul de revenue pe developer tools – Visual Studio, iar de la începutul lunii aprilie am preluat tot mediul academic – coordonarea programului Microsoft Student Partners, programul DreamSpark, legătura cu cadrele didactice din mediul universitar și organizațiile studențești.

 

  • 2.       Cineva ar putea spune că ești chiar pasionată de educație.

Sunt pasionată și lucrez cu drag la proiectele pe care le avem pentru că le văd valoarea și impactul în timp ce se întâmplă. Cu toate că nu mai sunt studentă, pot să apreciez genul ăsta de inițiative și mă bucur să contribui. Uite, de exemplu, m-am atașat foarte mult de Imagine Cup, cea mai mare competiție pentru studenți tehnici, un proiect care mi-e foarte drag. Am mers cu participanții cap-coadă, am ținut legătura cu ei și am încercat să îi ajut de fiecare dată când aveau nevoie, chiar și în situații tehnice!  Și acum le țin pumnii celor trei echipe finaliste de anul acesta: Team Scripters, Team Lumen – Innovation și Team SMT.

 

  • 3.       Și dacă tot suntem aici, povestește-mi puțin despre implicarea ta în Opening Opportunities și despre elevii cu care ai lucrat, cum ți s-au părut, daca există diferențe între cum erai tu la vârsta lor și cum sunt ei…

 

Recunosc că am intrat în program din curiozitate. Voiam să văd dacă pot să ajut niște liceeni să facă alegeri corecte pentru cariera lor, pentru viitorul lor. Acum am trei mentees, două fete și un băiat cu care am comunicat fie pe platforma dedicată proiectului, fie pe Facebook sau pe Skype. E adevărat că nu sunt mult mai mare decât ei, dar pot să spun că e o diferență destul de mare între mine la vârsta lor și ei, acum. Cred că eram mai hotărâtă vizavi de ceea ce voiam să fac – sigur că am avut dilemele specifice momentului, adică nu spun că știam că o să dau la Politehnică sau la Academia Tehnică Militară, însă știam sigur că vreau să fac ceva tehnic. La ei, în schimb, văd un soi de nehotărâre pe care, de fapt, pot să o înțeleg, chiar dacă eu nu am trecut prin asta – ei nu știu dacă vor ceva tehnic, dacă mai degrabă să meargă spre marketing, psihologie sau alte domenii mai liberale.

Atât cât am putut, am încercat să fac puțină lumină: i-am sfătuit să se gândească ce știu să facă cel mai bine, care sunt lucrurile care le aduc satisfacții și i-am încurajat să se uite departe și să își imagineze locul în care vor să ajungă în cariera lor; punând cele trei gânduri laolaltă, dacă sunt compatibile și dacă se pot transforma într-un plan concret, atunci ar trebui să încerce. Iar eu recunosc că am făcut reclamă și Politehnicii.

Și că tot vorbeam de impact, am observat că tinerii apreciază astfel de programe, mai ales în orașele mici unde oportunitățile nu sunt la tot pasul, unde accesul la oameni valoroși și la programe educaționale e mai redus, spre deosebire de Timișoara sau București, spre exemplu.

 

  • 4.       Iar tu ce planuri ai?

 Firesc, îmi doresc să cresc tot mai mult. La fel ca mentees-ii mei, am și eu o grămadă de învățat și, știi cum e, mereu e loc de mai bine. Am de gând să mă implic în continuare în proiecte de voluntariat, sunt importante pentru mine încă de când eram și eu în liceu. E foarte satisfăcător când vezi că poți să ajuți pe cineva, cum și cât poți.

De multe ori m-am întrebat ce anume mă califică pe mine să le fiu mentor, dar cred că, având intenții bune, cred că poți să ajuți un om atunci când altul nu o face. Așadar, faptul ca i-am mentorat e mult spus. I-am ascultat, le-am făcut recomandări, i-am sfătuit acolo unde am simțit că e locul meu să fac asta. Și dacă stau să mă gândesc cum m-a ajutat asta pe mine acest proiect, cred că m-a asigurat că eu sunt pe drumul cel bun.

 

 Nicoleta are 24 ani, a studiat la Politehnica București, îi plac muzica și dansul și chiar să meargă în Vama Veche. Și a zis, cândva, așa:  „Daca e apocalipsă, încă se dau examene în Politehnică.” Cuiva i-a plăcut la școală.